Comunitate

Localitatea Bircii este situata în partea de nord –est a județului Olt, mai precis în podișul Getic, platforma Cotmeana la aproximativ 30 km de municipiul Slatina și 6 km de gara Potcoava.

Satele Bircii, Chițeasca și Negreni sunt amplasate de-a lungul drumului județean 657D și a  pârâului Negrișoara.În dreapta localității se află Dealul Grecului, iar în partea stângă dealul Osica.

Comuna Bircii a fost înființată în anul 1864 prin legea administrativă din 31 martie în același an. De-a lungul timpului(1864-1950)  a făcut parte din Plășile Mijlocului (1864-1906), Tătulești (1906-1912), Potcoava (1912-1939;1943-1950) și Vedea (1939-1943).

Între anii 1864-1873 Comuna Bircii a fost formată din satele Bircii și Bircii de Sus; între 1873-1887 din satele Bircii,  Bălțați și Mărgineni; între 1887-1904 din satul Bircii, între 1904 -1912  din satele Bircii, Chiteasca și Negreni , iar din 1912 până în 1950 (anul desființării comunei ) din satele Bircii si Chiteasca.

Din 1950 până  în anul 1968 satul Bircii a făcut parte din Comuna Negreni, iar din 1968 până în prezent aparține de Scornicești.

Comuna Bircii  a fost condusă,  de-a lungul timpului de oameni destoinici  iar unii dintre ei au donat teren pentru comună pe care s-a construit școală și primărie.

(Date extrase din ,,Monografia localității Bircii”- Davidescu Ovidiu , Davidescu Elena, Ed.Hoffman, Slatina, 2014)